salutare! urmele pasilor mei abia se zaresc in marea de frunze ce acopera totul acum, la sfarsit de toamna.cam asa ma simt si eu intrand in marea familie a celor ce detin un blog.dar nu-i nimic, ma consolez cu gandul ca si voi ceilalti ati fost candva ca si mine.si ca maine, poimaine, altcineva va spune acelasi lucru cand isi va fi creat un spatiu in care sa isi astearna gandurile, sa glumeasca, sa invete de la altii sau sa se simta bine.