cumnata...

Ma gandeam intr-una din zile la diferentele dintre tinerii din ziua de azi si tinerii din ziua de ieri, asa cum am fost eu.Parca noi, cei care am trecut pragul celui de-al treile deceniu de viata eram altfel.Aveam alte aspiratii, alte vise, alte modalitati de a ne petrece timpul liber.Si noi eram rebeli fara cauza si noi consideram parintii demodati si netrecuti prin viata.
Si eu zambesc azi pe sub mustata (desi nu am, dar vorba vine) cand ma gandesc cat de importanta eram in fata mamei si cum le mai stiam eu pe toate, de parca pamantul se nascuse odata cu mine sau eu eram cea care descoperise focul..Dar cred ca toti suntem teribilisti in felul nostru si cu cat ne maturizam si ne gasim drumul in viata, cu atat mai repede uitam cum am fost cand aveam 18 ani..
Dar nu despre asta am vrut sa scriu, dar iata ca m-am lasat dusa de val..Cumnata mea, Mariana, alintata Marichuy, are 19 ani si se lauda ca peste mai putin de o luna va implini 20.Adica va trece cu mult fast in cel de-al doilea deceniu de viata. :D
Deja e batrana si deja se comporta ca atare..glumesc, evident, caci eu consider ca abia si-a deschis aripile ca sa invete sa zboare.
Intre noi e o diferenta de varsta destul de semnificativa, insa asta nu ne impiedica sa ne intelegem foarte bine si sa fim prietene.Are doar 19 ani, cum v-am zis, dar ma pot baza pe ea in orice situatie.E desteapta, sufletista, iubeste animalele la fel de mult ca si mine si se pricepe foarte bine la bucatarie.
Nu vreau sa o laud prea mult, pentru ca parca vad aparandu-i doua cornite prin parul ei blond cenusiu.Ideea e ca nu trebuie niciodata sa uitam ca am fost la varsta lor candva, ca am avut aceleasi probleme, ca am iubit si am fost raniti si am considerat ca viata nu mai are niciun rost, ca am fost debusolati, tristi sau am avut impresia ca nu suntem luati in serios.
Uitam foarte des ca am fost tineri, ca am tinut lumea in palma si am avut universul la picioare.Pierdem undeva pe drum bucuria de a trai, apasati de grijile cotidiene, inocenta de a visa si dorinta de a pastra in suflet copilul din noi.
De aceea eu imi petrec majoritatea timpului cu ea.Imi place sa o vad exuberanta, plina de viata, cu atatea planuri de viitor si cu atatea vise.Si asta ma face sa ma simt optimista, fericita si multumita ca este langa mine.
Si ca sa nu cad in butoiul cu melancolie, devin sugubeata.Priviti poza si spuneti drept: nu-ia asa ca am o cumnatica frumoasa? La fel ca mine.. :))